AVIZ

referitor la proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind prorogarea unui termen

 

 

            Analizând proiectul de ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind prorogarea unui termen, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.204 din 28.06.2021 și înregistrat la Consiliul Legislativ cu nr.D560/28.06.2021,

 

CONSILIUL LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și al art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu următoarele observații și propuneri:

1. Proiectul de ordonanță de urgență are ca obiect prorogarea, până la data de 31 august 2022, a termenului privind încetarea detașărilor, prevăzut la art.III alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Notei de fundamentare, intervenția legislativă vizează asigurarea „resurselor umane necesare realizării obiectivelor de politică externă și protejării eficiente a intereselor cetățenilor români la nivel internațional.

Menționăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.

2. În raport cu prevederile art.115 alin.(4) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale în materie, în preambul trebuie dezvoltate mai temeinic și mai argumentat elementele de fapt și de drept ale situației extraordinare care justifică recurgerea la această cale de reglementare, precum și eventualele efecte negative care s-ar produce în lipsa neadoptării proiectului în regim de urgență, cu atât mai mult cu cât, de lege lata, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.216/2020 privind prorogarea unui termen, termenul privind încetarea detașărilor prevăzut la art.III alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, a fost prorogat până la data de 31 august 2021.

Menționăm că nemotivarea sau motivarea necorespunzătoare a urgenței reprezintă motive de neconstituționalitate a ordonanțelor de urgență. De altfel, în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr.421/2007 s-a reținut că „Urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare”.

3. La titlu, semnalăm că, potrivit prevederilor art.41 alin.(4) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(4) Se interzice ca denumirea proiectului unui act normativ să fie aceeași cu cea a altui act normativ în vigoare.”.

În acest sens, precizăm că, în actuala redactare, titlul prezentului proiect este identic cu cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.216/2020.

Totodată, menționăm că, potrivit prevederilor art.41 alin.(1) teza finală din legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „Titlul actului normativ cuprinde (...) obiectul reglementării exprimat sintetic”.

Ca urmare a celor de mai sus, având în vedere faptul că obiectul reglementării constă în prorogarea termenului prevăzut la art.III alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, acest aspect ar trebui să fie reflectat de titlul proiectului de ordonanță de urgență, astfel:

            „Ordonanță de urgență privind prorogarea termenului prevăzut la art.III alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative”.

4. La preambul, primul paragraf, pentru corectitudinea redactării, propunem ca substantivul „Urgență” din sintagma „Ordonanța de Urgență a Guvernului” să fie scriși cu inițială mică. Formulăm prezenta observație și pentru al patrulea paragraf.

Pentru precizia exprimării, propunem ca după titlul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.216/2020 fie introdusă sintagma „aprobată prin Legea nr.124/2021”.

Respectiva mențiune va trebui să fie redată și la al patrulea paragraf.

La al doilea paragraf, pentru rigoarea exprimării, propunem ca sintagma „31 august 2021” să fie înlocuită cu sintagma „data de 31 august 2021”.

Totodată, propunem eliminarea parantezelor, pentru respectarea dispozițiilor art.38 alin.(3) teza finală din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora nu este permisă prezentarea unor explicații prin folosirea parantezelor.

La al patrulea paragraf, pentru respectarea prevederilor art.37 alin.(3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propunem ca abrevierile „OUG”, respectiv „MAE” să fie scrise in extenso.

5. Pentru concordanță cu dispozițiile art.42 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca formula introductivă să fie redată astfel:

În temeiul art.115 alin.(4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.”

6. La articolul unic, redarea corectă a categoriei juridice a actului normativ invocat, este necesară înlocuirea sintagmei „Ordonanța de urgență nr.1/2020” cu sintagma „Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2020”.

 

 

PREȘEDINTE

 

Florin IORDACHE

 

 

 

București

Nr.